Imagine de câțiva pași
Sunt câțiva pași în drumul spre casă pe care îi fac într-o groapă
Săpată de-un sunet de motor noaptea târziu și de-aburul frigului nopții.
Din clădirea spitalului pe lângă care trec se desprind pereți râzând
asemeni unor umbre încătușate pe-o peliculă.
O fetiță cu bretonul prea lung, îmbrăcată mereu în fustițe colorate,
Îmi sare sub piele copilărește și-aleargă spre sertarul unui stomac pofticios.
Zâmbește;
cum aruncând o piatră în lac, brazii se-oglindesc trepidat,
chipul ei se arată-n ochii tatălui.
În graba mea calc speranța-n picioare de parcă nicio secundă n-a fost
în aceeași mașină și în același frig.
Adâncul gropii îl străbat cu doar trei pași în care se mai aprinde o țigară afară
Odată cu-aceasta, pe fundul fiecărui obraz, ajunge o piatră.
Pășesc din inerția-n care viața te-obișnuiește c-un mereu alt prezent
în care acea mașină și-acel frig redevine amintire.
