Pun punct, şi te forţez să pui virgulă
M-am segregat de spaţiu
Îmi simt corpul independent de
orice substanţă
E linişte şi-aproape nu exist
Sunetele se propulsează-n trupu-mi
sus-pen-dat
în neant,
şi croşetează pe pielea-mi surprinsă un nou orizont.
Când mă ating îmi sună trupu-a clape!
Văd vântu’ aici
şi aerul
şi golul!
în care m-am construit fir cu fir…
Universul mi se înfăţişează ca o imagine 3D.
Privesc cu ochii-mi largi din noua-mi haină ce mă-mbracă
de pretutindeni
griul lui Warhol şi dansul balerinelor
pe care mi-am înălţat sentimentele pentru tine
şi pe-a căror mori de vânt
le-am răstignit în versuri de-atâtea ori.
De-aici,
când vorbesc îmi văd suflul,
iar când şoptesc imaginea devine abur!
Mă scald în melodie stingând timpul,
observ cum întinderea mâinii face ca podul palmei să-mpingă cântul prin vene-n mine
şi zâmbesc.
Există viaţă, o alta, în afara cadrului tău
pe care m-am iscălit de-atâtea ori sub formă de
mâzgălituri a unor EKG-uri dirijate de tine.
Ţi-am luat chipul în priviri şi l-am încadrat într-o ramă-n imagine
unde-am uitat să mă trec la inventarul timpului nostru.
Sunetul e de consistenţă vâscoasă!
Îmi plimb corpul într-o întoarcere cu spatele spre tine
nu mai e nevoie să-mi întind colţul gurii cu degetele forţat
cu ochii inchişi
îmi ondulez surâsul torcând ca o pisică
care-a dat de piciorul stăpânului -
stâlp de susţinere e fiecare-acord al vocii ce îmi cântă.
Râd!
Râd tare din aspect!
Niciun sunet altul ca acela-n care mă scald
şi mă-nec nu scot.
Ce sfârşit glorios!
Ţi-am lăsat spaţiu, timp, culoare
Glasul tău
mi-e orchestra-n faţa căreia mă joc
cu bastonul indicându-i timpii, ritmica şi dinamicile din compoziţia-mi muzicală.
Şi dacă mor mă găsiţi în sunet.
Citind cu voce tare.
http://www.youtube.com/watch?v=9-4dmI3QtMg
septembrie 21, 2011 la 14:20
foarte misto…sentimentele si gandurile pe care le ai cand stai singur si privesti in departare…desi e galagie in jurul tau…nu o auzi…doar cantecul care de atatea ori te-a linistit…sper ca nu am interpretat gresit:P eu cam asta am inteles din versuri:P
septembrie 21, 2011 la 15:38
buna titus! ma bucur sa te aud pe aici :) e si interpretarea ta o buna interpretare, de ce nu? si intr-adevar exista asemenea momente :)! multumesc de trecere, te mai astept. hugs! >:D<
septembrie 21, 2011 la 21:15
Toata aceasta poezie este o poveste bine conturata in care insusi titlul este o prima propozitie hotaratoare, incerci sa devii mult mai stapana pe tine sau cel putin ceva te-a rascolit si astfel fortezi un pic lucrurile.
Regasesc o tonalitate in versuri desi atat de detasat pare fiecare vers. Imi place inca de la inceput si nu pot sa nu remarc finalul
“Şi dacă mor mă găsiţi în sunet.
Citind cu voce tare.”
Flicitari Ani am sa mai intervin dar momentan timpul nu imi permite sa scriu mai mult.
septembrie 21, 2011 la 21:25
Multumesc Adi! Poezia asta eu o vad mai mult ca pe un teatru: one (wo)man show… cred ca de aici tonalitatea de care vorbesti, si ma bucur ca se constata. Ca poezie, nu stiu daca zice mult, dar ca imagine o vad si o simt ca reprezentand intr-adevar, cum zici, ceva hotarator.
Finalul si mie imi place :) Imi da speranta! Tie nu ?
Multumesc inca o data de semn si ne auzim la o alta postare sper!
septembrie 22, 2011 la 19:17
Finalul l-ai pregatit foarte bine, ai vazut speranta si ai renascut..eu il vad promitator, fara prea multe scrupule, repet hotarata sa schimbi ceva dar de data aceasta vrei sa faci public totul. Este ca un teatru, dar un teatru bine jucat. Imi place fiecare scena a acestui joc, mai fascinat inca de la prima aparitie.
Eu unul as continua povestea, asa vei reusii mult mai mult sa iti duci la bun sfarsit (im)perfectiunea.
Pun si aceasta poezie la preferate si astept si altele, poate candva undeva se vor publica.:)
Cu placere:)